PUNCT...SI DE LA CAPAT

oare de ce toate lucrurile pe care le incep raman neterminate? poate cu noul an o sa incep ceva ce voi putea duce la bun sfarsit. dar pana atunci...vin sarbatorile
sarbatori pe care le voi petrece singura...
o melodie care se pare ca e facuta pt sufletul meu...sper sa nu se supere nimeni ca am postat-o aici.
florin muresan-craciun fara tine

o poveste...de viatza :D

Ea, o pustoaica sigura pe ea, vesela, mereu pusa pe sotii, indragostita de viatza.El, un barbat cald, cu multa experienta de viata, dezorientat, obosit de problemele lui si ale altora. Ea ii castiga increderea, prietenia, ii reda pofta de viata. Apoi, ii castiga dragostea.O dragoste nebuna, bazata pe incredere.
Dar cum nimic nu este perfect sau simplu pe lumea asta, nici relatia lor nu avea sa fie asa In sufletul lui se produce treptat o skimbare.Fixatia masculina de a o avea ''pentru totdeauna'' si ''in fata tuturor'', senzatia k toti vor ce e al lui, il face sa-si caute fericirea in alta parte, in himere si idei utopice...Saruta pe alta, care ii crease pentru cateva clipe iluzia citirii sufletului, intr-un moment in care Ea avea atata nevoia de El, in care se simtea mai rau ca oricand, fiind coplesita de problemele ei. Asta doar pentru k El nu-i putea oferi certitudinea unui viitor comun, desi Ea il considera ingerul ei si il iubea precum credinta in Dumnezeu...
Fara ca el sa-i marturiseasca prea multe, Ea simte k a inselat-o, k dragostea lui s-a stins pentru Ea in acel moment in care a sarutat pe alta. Cu toate astea, El regreta inconstienta facuta si doreste sa fie in continuare alaturi de Ea. La fel si Ea, nu poate renunta la El, dar nu poate continua fara o explicatie, pe care din pacate El nu stie sa i-o dea (mai mult decat k si-a dorit in acele momente o relatie mai putin complicata, k a fost egoist...).
Cum ati proceda in locul Lui pentru a recastiga increderea omului iubit? Sa fiti iubiti si responsabili fata de iubirea voastra!

fiecare ia cate ceva....

e vb despre o poveste...o stiam, am recitit-o azi si m-am gandit sa o postez, sa o comentez sa ma leg de ea.
eu tind sa cred k exista mai multe tipuri de oameni...oameni care ofera, ma refer la dragoste, la sentimente in general, oameni care primesc, si oameni care fura. e greu sa gasesti pe cineva pe care sa il iubesti si care sa te iubeasca...aproape mereu se creeaza "lantul slabiciunilor": eu il iubesc pe X, care o iubeste pe Y, care il iubeste pe Z, care la randul lui ma iubeste pe mine...intamplator sau nu! cred k de asta e ideea cu inima din care lipsesc bucati...oferim si de cele mai multe ori nu primim nimik inapoi. si totusi ne incapatanam sa iubim din nou si din nou...
normal...ce ar inseamna viatza fara dragoste, e unul din putinle lucruri frumoase care ne-au ramas de facut si noi ne straduim din rasputeri sa o transfosrma si pe ea in ceva urat, ghidat de interese.
noroc k mai exista si oameni norocosi care au parte de dragoste...de orice fel...conteaza f mult sa ai cui sa ii imparti totul. si dragostea absoluta...pt un om normal...dragostea pt copii lui...sa te duci noaptea sa iti privesti copilul cum doarme si sa il saruti de noapte buna...cred k uiti de tot ce a fost rau vreodata in viata ta...si inima se reface singura si gaseste forte noi.
si acum povestea :D

O inima perfecta

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…
Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!
Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.
-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.
- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Despre femei....

De ce plangi?
- Pentru ca sunt femeie! raspunde mamica.
- Nu inteleg... zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune:
- Si n-ai sa intelegi niciodata...
Mai tarziu,copilul isi intreaba tatal:
- De ce plange mamica?
- Nu stiu nici eu! Toate femeile plang fara motiv ...! a fost tot ce i-a putut spune taticul.
Devenit adult, Il intreaba pe Dumnezeu:
- Doamne,de ce plang femeile asa de usor?
Si Dumnezeu raspunde:
- Cand am facut femeia,ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii. I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea abandoneaza. Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit. I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia. Vezi fiule frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta,nici in chipul ei, nici in coafura. FRUMUSETEA unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei, locul unde se adaposteste DRAGOSTEA. Si adesea lacrimile ei sunt cele prin care poti sa-i zaresti inima.

O ALTA POVESTE

Cand Dumnezeu a facut femeia deja era in a sasea zi de munca. Atunci aparu un inger si-l intreba:
-De de iti pierzi atata timp cu asta ?
Si Domnul raspunse:
-Ai vazut cartea tehnica? Trebuie sa fie lavabila in totalitate,dar sa nu fie de plastic,sa aiba mai mult de 200 de piese mobile, si sa fie capabila sa functioneze fiind alimentata cu orice, chiar si cu resturi; in poala ei sa stea comod pana la patru copii in acelasi timp, sa aiba un sarut care sa poata vindeca de la un genunchi julit pana la o inima ranita, si o sa faca totul cu numai doua maini.
Ingerul se minuna de cerinte.
-Cu doar doua maini….. Imposibil Si asta e doar modelul standard? E prea multa munca pentru o singura zi…Asteapta pana maine ca sa o termini.”
- Nu, n-am s-o las pe maine, protesta Domnul. Sunt pe punctul de a termina aceasta creatie care este favorita inimii mele. Ea se vindeca singura cand e bolnava, si poate muncii pana la 18 ore pe zi.
Ingerul se apropie si atinse femeia.
-Dar ai facut-o atat de delicata .
-Este delicata, spuse Domnul, dar in acelasi timp atat de puternica.Nu-ti poti inchipui cat e de rezistenta si de ce reusite e in stare.
-O sa fie in stare sa gandeasca? intreba ingerul.
Dumnezeu raspunse:
-Un numai ca o sa fie capabila sa gandeasca ci si sa negocieze.
Atunci ingerul vazu ceva si intinzand mana atinse obrazul femeii…
-Doamne, mi se pare ca modelul asta pierde lichid! Ti-am spus ca incerci sa pui prea multe lucruri in ea.
-Nu pierde lichid, e o lacrima, il corecta Domnul
-Pentru ce e lacrima? intreba ingerul..
Si Domnul spuse:
-Lacrimile sunt felul ei de a-si exprima jalea, dragostea, singuratatea, tradarea, suferinta si orgoliul.
Asta il misca mult pe inger
-Esti un geniu, Doamne, te-ai gandit la toate. Femeia este intr-adevar minunata.
Este! Femeia are puteri ce-i uimeste pe barbati: Trece prin dificultati, face fata greutatilor, dar este fericita si indragostita.
Surade cand vrea sa tipe.
Canta cand vrea sa planga.
Plange cand e fericita si rade cand e nervoasa.
Lupta pentru a-si apara valorile.
Infrunta nedreptatile.
Nu accepta un “nu” ca raspuns daca ea crede ca exista o solutie mai buna.
Isi rupe de la gura pentru ca familia ei sa aiba.
Merge la medic cu o prietena careia ii este frica sa mearga singura.
Iubeste fara sa ceara nimic in schimb.
Plange cand fii ei reusesc in viata si se bucura cand prietenii obtin premii.
Este fericita cand aude de o nunta sau de nasterea unui copil.
I se frange inima cand moare o prietena.
Sufera cand pierde pe cineva drag, in schimb se dovedeste a fi puternica atunci cand crezi ca a epuizat toate fortele.
Stie ca poate vindeca suferinta cu un sarut si o imbratisare.
Si totusi, femeia are un defect: Nu stie care este adevarata ei valoare

SI TOTUSI...O FEMEIE NU E FEMEIE DECAT ALATURI DE UN BARBAT PE CARE SA IL IUBESCA, SI CARE S-O IUBESCA LA RANDUL LUI.

part 5...o poveste scrisa de mine

De dimineaţă se trezi cu o singură grijă în gând . O căută pe Mădălina prin casă, verifică dacă uşa e în regulă, sau dacă a umblat cineva la ea, însă nici urmă de Mădălina. Îşi verifică telefoanele şi găsi un mesaj pe telefonul fix:
"Sunt Mădălina! Stai liniştit pentru că sunt bine. Nu ştiu când ajung pentru că mă cert cu ai mei. Lasă uşa descuiată poate vin mai târziu. Te pup dulce de tot. Pa-pa."
Dragoş îşi dădu seama că Mădălina sunase când el se uita la televizor împreună cu Marius şi nu auzise când sunase telefonul. Dar de ce nu sunase pe mobil? Şi de ce nu venise până dimineaţă? Oare cât mai aveau să continue dispariţiile ei?
Dragoş plecă la serviciu fără nici o tragere de inimă. Nu avea chef de nimic şi se simţea foarte obosit. Nu dormise deloc bine şi acum îl dureau toate oasele.
Când se întoarse acasă le întrebă pe vecinele care erau în faţa blocului dacă au văzut-o cumva pe Mădălina prin zonă. Bineînţeles că această întrebare dădu naştere multor întrebări din partea vecinelor de bloc.
"Ce s-a întâmplat? V-aţi certat? A plecat ea singură, fără să spună? De ce? Cum? Când?".
Lui Dragoş îi păru rău că a deschis subiectul şi încercă să le închidă gura cum putu mai bine, fără să le supere şi fără să le dea prea multe detalii despre ce se întâmplă de fapt în viaţa lui.
Urcă scările repede în speranţa că poate va găsi un apel de la fată pe telefonul fix. Însă speranţele lui nu se îndepliniră şi, deşi fu foarte dezamăgit, îşi dădu seama că Mădălina este expertă în dispariţii şi că acum nu are altceva de făcut decât să aştepte ca fata să îi dea un semn.
Mâncă ceva la repezeală, făcu un duş şi se aşeză să se odihnească puţin pe canapea. Deşi nu îşi dădea seama de fapt vroia să fie sigur că în cazul în care fata apare în sfârşit el o va auzi la uşă. Adormi imediat şi spre surprinderea lui se mai trezi abia dimineaţă. Şi nici de această dată nici un semn de la Mădălina. Nici un telefon sau măcar un mesaj. Orice l-ar fi făcut fericit. Deşi nu mai era tocmai un copil se simţea mai rău ca un puşti la prima iubire, atunci când simte că fata pe care o iubeşte nu îi dă atenţie. Bineînţeles că toată vina o dădea pe părinţii Mădălinei. Probabil că o pedepsiseră pentru că lipsise de acasă şi de aceea ea nu mai dădea nici un semn de viaţă.
În acelaşi ritm mai trecură câteva zile, Dragoş făcuse cearcăne, dar nu din cauza insomniilor, ci din cauză că dormea prea mult. Îşi pierduse aproape orice speranţă când, într-un final Mădălina apăru la uşă.
- Ce s-a ....
Mădălina nu îl lăsă să spună nimic. Îl sărută şi apoi îl trase după ea în dormitor. Dragoş nu înţelegea ce i se întâmplă, dar nu îndrăznea să scoată nici un cuvânt de frică să nu strice tot. Mădălina îl săruta cum nimeni nu o mai făcuse niciodată. Dragoş se hotărî să îi ofere Mădălinei cea mai frumoasă noapte pe care şi-o putea dori.
O cuprinse în braţe şi o strânse cu putere. Se sărutau continuu, mâinile lui alunecau încet pe spatele ei. O strânse mai tare în braţe, ea începu să-i desfacă nasturii cămăşii. Una câte una, hainele lui cădeau pe duşumea. Dragoş o luă în braţe şi o aşeză în pat. Cu grijă, şi sărutând-o mereu, Dragoş o dezbrăcă. Fata i se oferi cu toată dragostea, dar scoase un mic ţipat. Băiatul îşi dădu seama, dar nu zise nimic şi se purtă cu şi mai multă atenţie cu Mădălina.
Dragoş se ridică şi se duse în baie. Nu ştia exact ce ar trebui să îi zică fetei. De ce făcuse ea aşa ceva, mai ales că fusese prima dată pentru ea. Ieşi din baie hotărât să îi ceara o explicaţie cât de cât rezonabilă, dar o auzi pe Mădălina suspinând. Îşi dădu seama imediat că fata plânge, chiar dacă ea încerca să se prefacă adormită. Se culcă în pat lângă Mădălina. Câteva clipe nu zise nimic. Era atât de linişte că aproape că îi putea auzi inima fetei bătând. Dragoş se apropie de Mădălina şi o luă în braţe. Fata suspină, nu se aştepta ca el sa o atingă, credea ca va adormi imediat ce se băgase în pat. Bărbatul o trase în aşa fel încât ea trebui sa se întoarcă spre el.
- De ce nu mi-ai spus? întrebă Dragoş cu o voce atât de calmă că abia putea fi percepută.
- Ce mai contează acum?
- De ce încerci sa te fereşti de mine? Nu am vrut să îţi fac nimic împotriva dorinţei tale, şi oricum tu ai venit hotărâtă. Vreau doar să ştiu de ce, pentru că simţi ceva deosebit, sau e încă un joc de-al tău, un joc pe care eu nu îl înţeleg, la fel cum nu înţeleg multe lucruri legate de tine.
- A fost dorinţa mea, şi a fost ceva de moment, răspunse fata. Nu a fost ceva premeditat, nu mi-am dorit să te atrag în nici un joc, şi nici nu cred că aveam cum având în vedere că nu am mai făcut aşa ceva niciodată, habar nu am avut ce fac. Oricum, asta nu te obligă la nimic.
Dragoş se aprinse instantaneu. Dintr-o mişcare era jos din pat şi aprinse lumina.
- Mădălina, tu chiar nu poţi să înţelegi că nu mai pot să stau fără tine? Simt că o iau razna când tu dispari si nu mai dai nici un semn de viaţă. Spune-mi tu ce să cred? Cum să fac să nu înnebunesc de câte ori tu te joci cu mine. Dispari, mă laşi să te caut, să aştept, să disper, şi apoi te întorci ca şi cum ai fii plecat de 5 minute. Înţelege-mă, chiar nu mai pot. Înţelege că te iubesc.
Ultimele cuvinte ale lui Dragoş răsunară atât de tare in cameră, că nici Dragoş nici Mădălina nu se mişcară câteva secunde. Mădălina se dădu jos din pat, dar spre deosebire de Dragoş ea era calmă, de abia se mişca, parcă timpul avea de gând să se oprească doar pentru a o aştepta pe ea sa se mişte. Îl luă în braţe şi îi şopti:
- Şi eu te iubesc, şi nu am nici cea mai mica intenţie să te fac să suferi, sau să mă joc cu tine.

part 4: o poveste scrisa de mine

Când deschise uşa apartamentului îl lovi un miros minunat de mâncare gătită. Mădălina chiar îi pregătise mâncare. Intră în bucătărie şi o văzu pe fată cu un şorţ mare, al lui, pe care îl găsise pe acolo, amestecând de zor într-o cratiţă.
- Ce faci, scumpete?
- Te aşteptam, zise Mădălina şi veni să îl sărute.
- Ţi-era dor de mine?
Dragoş o ridică în braţe şi o învârti în aer. O sărută de câteva ori şi o aşeză pe un scaun.
- Ce ţi-a venit să vorbeşti cu vecinele mele?
- M-au luat la întrebări. La cine am venit şi ce fac aici şi le-am spus. Nu vroiam să creadă cine ştie ce.
- N-are nimic, stai liniştită că eu m-am obişnuit cu ele. Sunt doar bătrâne şi pentru că nu au ce face au devenit foarte curioase. Dar ce ai păţit? Pari foarte obosită.
- A, nu! Nu sunt obosită, doar mă ustură ochii de la aburi.
- Atunci lasă-mă pe mine să termin ce ai tu pe aragaz şi du-te la televizor.
- Nu mai trebuie să fac nimic. Mai las 5 minute pe foc şi sting. Dacă vrei neapărat să faci ceva poţi să aşezi masa ca să putem mânca.
În timp ce Dragoş aşeza farfuriile telefonul începu să sune.
- Alo! Bună Marius!
- ...
- Ştii, acum am puţină treabă şi ...
- Cheamă-l aici, e destulă mâncare pentru toţi şi în plus nu vreau să nu poţi face ceea ce vrei din cauza mea,se auzi vocea Mădălinei din bucătărie.
- Ştii ceva Marius? Hai vino la mine, dar să nu întârzii pentru că noi ne pregăteam să mâncăm.
- ...
- Te aşteptăm, pa!
Dragoş se întoarse în bucătărie şi mai scoase o farfurie şi tacâmuri pentru încă o persoană.
- Cine vine? întrebă Mădălina.
- Prietenul meu cel mai bun, Marius.
- Şi de ce nu vroiai să îl chemi? Ţi-era frică să nu mă port urât cu el?
- Eee...cum să cred aşa ceva. Doar că nu vroiam să te deranjeze prezenţa lui aici.
- Cum să mă deranjeze prezenţa lui? Doar e prietenul tău. Şi du-te şi deschide uşa, nu auzi că sună?
- Chiar nu auzisem. Probabil că el e. Stă la două blocuri de mine aşa că ajunge repede.
Deschise uşa şi îl văzu pe Marius cu un buchet de trandafiri în mână.
- Ce e cu astea?
- În primul rând, salut. Şi stai liniştit că nu sunt pentru tine ci pentru domnişoara. Aşa e frumos când te duci în vizită.
- Ce ai, mă? Ai înnebunit? De când eşti aşa cavaler?
- Dintotdeauna, doar că nu ai ştiut tu până acum.
- Bună, zise Mădălina, în timp ce ieşea din bucătărie.
- Bună ziua! Eu sunt Marius, iar astea sunt pentru tine.
- Mulţumesc foarte mult, eşti foarte drăguţ. Eu sunt Mădălina.
- Îmi pare bine.
- Şi mie la fel. Dar intră, nu mai sta în uşă.
- Mulţumesc, zise Marius şi intră în casă.
Dragoş rămăsese înmărmurit în faţa uşii încă deschise. De când se purta aşa frumos prietenul lui şi de unde ştiuse dinainte că Mădălina este acolo, doar el nu spusese nimic. Într-un final închise uşa şi intră în sufragerie. Marius stătea pe canapea în timp ce fata încerca să pună un dvd cu muzică.
- Marius, poţi să-mi explici şi mie de unde ştiai că Mădălina este aici? Şi nu îmi spune că în cele 5 minute pe care le-ai făcut până aici ai avut timp să cumperi şi flori, pentru că nu te cred.
- De asta eşti aşa nedumerit? Stai că te lămuresc imediat. Am venit mai devreme pe la tine, dar nu am reuşit să trec de vecinele tale, care m-au anunţat că te însori, că fata respectivă e la tine şi să nu urc să vă deranjez.
- Gata cu vorbăria. Ai aflat ce vroiai să afli, acum să mâncăm, îi grăbi Mădălina.
După ce terminară de mâncat Mădălina se apucă să spele vasele în timp ce băieţii se uitau la televizor. La un moment dat fata apăru în uşa sufrageriei:
- Dragoş, eu mă duc până acasă să îmi iau nişte schimburi şi să vorbesc cu ai mei.
- Păi şi cum mai pleci apoi?
- Văd eu ce le spun, stai liniştit.
- Eşti sigură că vrei să pleci? Mi se pare că eşti cam palidă, nu vrei mai bine să te duc eu?
- Nu, nu! Lasă că mă descurc şi singură. O să iau un taxi. Nu vreau să vă deranjez. Staţi liniştiţi la televizor că eu mă întorc repede.
- Sigur? Tu ştii mai bine. Atunci te aştept.
- Da, sigur! Hai că v-am pupat. Pa-pa!
Nici nu apucă să iasă Mădălina bine pe uşă că Marius începu:
- Băi, de ce nu mi-ai spus că e aşa drăguţă? Te-ai scos cu gagica asta. E bună la casa omului, e frumoasă, face mâncare, face curăţenie, e tânără şi frumoasă, presupun că e şi bună la pat..
- Asta nu am de unde să ştiu, şi oricum nu crezi că nu e prea frumos din partea ta să discuţi despre aşa ceva?
- Ce face? Nu ştii? Păi de ce nu ştii?Ce ai păzit până acum?
- Hai, gata! Nu mai fii nesimţit. Ce am păzit sau nu e treaba mea. Nu vreau să o forţez să facă nimic, şi în plus e foarte mică.
- E mică? Altele la vârsta ei...
- Nu întrece măsura. Ce fac altele e treaba lor, la fel cum e treaba ei ce face ea. Şi nu e problema ta. Uită-te la televizor şi taci din gură!
- Dar...
- Am zis gata. Dacă vrei să discutăm despre altceva bine, dacă nu poţi să taci.
Marius fu nevoit să închidă gura. Deşi nu înţelegea de ce Dragoş reacţiona în felul acesta în ceea ce priveşte o fată, mai ales că Dragoş, ca şi el, avusese multe fete pe lângă el în decursul timpului.
Cei doi petrecură destul de mult timp în faţa televizorului până când, într-un sfârşit, Marius se hotărî să plece.
- Eu am plecat, spuse Marius. Te las să dormi. Dar Mădălina nu trebuia să se întoarcă până acum?
- Cred că trebuia să se întoarcă, dar după cum observi nu a venit. Aşa că n-am ce face decât să o aştept.
- Tu ştii mai bine ce e cu ea şi ce ai de gând să faci în continuare. Am plecat, noapte bună!
- Noapte bună, răspunse Dragoş.
Rămas singur în apartament, Dragoş începu să îşi facă probleme în legătură cu ceea ce ar fi putut să păţească fata.
"Era cam palidă când a plecat. Dacă i s-a făcut rău? Sau dacă a păţit ceva singură pe străzi noaptea? Nu trebuia să o las să plece singură."
Dragoş adormi cu greu din cauza gândurilor care nu îi dădeau pace. Era îngrijorat pentru Mădălina, dar nu vroia să o sune pentru că ştia că părinţii ei sunt foarte exigenţi cu ea şi nu vroia ca fata să aibă probleme din cauza lui. Probabil că atunci când se va trezi fata va fi lângă el. Şi din această cauza nu încuie uşa.
......VA URMA......

part 3: o poveste scrisa de mine

Dragoş ridică receptorul şi formă un număr.
- Alo! Hai la mine.
- ...
- Te aştept. Să nu întârzii mai mult de 15 minute. Pa.
Închise telefonul şi se îndreptă spre baie. Se dezbrăcă şi intră la duş. Gândurile îi zburau prin minte fără nici un sens. Nu înţelegea ce se întâmpla cu el. De ce nu se putea abţine să nu se gândească la Mădălina?
Când ieşi din baie Marius îl aştepta pe canapea.
- Au...m-ai speriat.
- Uşa era deschisă. Obişnuieşti să faci baie cu uşa deschisă? Poate intra oricine.
- Aşa e! Nu mi-am dat seama. Şi nu e prima dată când păţesc aşa.
- Nu? Cine a mai intrat aşa?
- E o poveste lungă. O să-ţi spun dar mai întâi să mă îmbrac şi să aduc câte o bere.
- Lasă că aduc eu berea, tu schimbă-te şi povesteşte-mi că sunt tare curios.
Dragoş îi povesti ce i se întâmplase cu Mădălina, cum îl sunase în toiul nopţii, cum o cunoscuse apoi când intrase în casă pe nepregătite, cum dormise cu el şi de dimineaţă dispăruse.
- Băi, prietene, e clar! E dusă! O fi vreo nebună care avea chef de cine ştie ce şi tu nu ai dat nici un semn...
- Ce-ai păţit? Cred că tu eşti nebun. N-auzi că are 18 ani?
- Eee... atunci explică-mi tu.
- Ce ştiu eu? Poate că se certase cu prietenul ei şi a vrut să se răzbune, sau poate părinţii ei nu o mai lasă să iasă. Mi-a spus că sunt mai exigenţi.
- Cine ştie? Părerea mea e să uiţi de existenţa ei. Dacă mai apare vreodată zici mersi, dacă nu...asta e! Dar cel mai probabil e că nu va mai apărea.

Dragoş se trezi dimineaţă mult mai devreme decât de obicei. Nu mai putea dormi şi decât să se foiască de pe o parte pe alta preferă să se dea jos din pat şi să-şi găsească o ocupaţie până pleca la serviciu. Bineînţeles că Mădălina tot se juca cu mintea lui aşa că se hotărî să mai aştepte puţin şi să o sune pe mobil. Se mai învârti câteva minute şi puse mâna pe telefon.
"Până la urmă ea m-a sunat în toiul nopţii, eu de ce să nu o sun la 6 dimineaţa?"
Destul de greu, dar până la urmă fata răspunse.
- Alo! Mădălina?
- ...
- Scuze că te deranjez la ora asta dar am fost îngrijorat că ai plecat aşa...
- ...
- Da? Bine. Atunci te aştept diseară la mine. Pa şi încă o dată scuze pentru deranj.
Dragoş radia de fericire. Îi plăcea foarte mult Mădălina, chiar dacă nu îşi dădea seama foarte bine de ce. Plecă fericit spre serviciu şi aşa fu toată ziua. Toată lumea îl întreba de ce e aşa fericit, dar nu spuse nimănui absolut nimic despre noua lui cunoştinţă. Nu vroia să se bucure încă de ceva de care nu era foarte sigur.
Plecă mai devreme ca de obicei de la serviciu pentru că îi era frică să nu cumva să o lase pe fată să aştepte. Odată ajuns acasă îşi făcu un duş extraordinar de rapid, se aranjă puţin, se parfumă, se îmbrăcă şi se aşeză pe canapea în aşteptarea fetei. Şi stătu mai bine de 3 ore în acelaşi loc. Într-un final soneria sună. Dintr-un salt Dragoş era deja la uşă şi deschise.
- Nu mai veneai o dată?
- De când eşti aşa nerăbdător să mă vezi? Se auzi vocea lui Marius din bezna de pe scară.
- Tu ce cauţi aici?
- Scuze de deranj. Nu ştiam că aştepţi pe cineva. Hai că plec atunci...
- Scuză-mă! Intră în casă. O aşteptam pe Mădălina, dar se pare că nu mai vine. Cred că iar m-a păcălit.
- N-am ştiut că ai vorbit cu ea!
- Am sunat-o eu azi dimineaţă şi a zis că trece în seara asta pe la mine. Dar până acum nu a apărut.
- Eu venisem să ne uităm la meci, dar cred că mai bine plec.
- Nu pleca! Mai bine stai să ne uităm la meci, şi dacă apare te faci şi tu că ai treabă şi dispari.
- Bine, dacă nu te deranjez rămân.
Când se termină meciul era deja ora 23 şi nici gând să apară Mădălina.
- Eu am plecat, te-am pupat...
- Hmm... Mădălina nu a mai apărut. E clar că m-a minţit. Trebuia să mă aştept.
- Asta e! Altă dată să-ţi fie învăţătură de minte să mai crezi ce zic fetele când sunt prinse cu mâţa-n sac.
- Chiar ai dreptate.
- Te-am lăsat. Noapte bună.
- Noapte bună!
Imediat ce Marius plecă Dragoş se şi băgă în pat. Vroia să adoarmă mai repede ca să nu mai aibă timp să se gândească la Mădălina. Şi din fericire pentru el chiar reuşi. Imediat ce puse capul pe pernă îl şi luă somnul.
Dragoş se trezi speriat. Cineva suna la uşă. Se dădu jos din pat şi se îndreptă spre uşă. Când trecu pe lângă sufragerie aprinse lumina şi se uită la ceas. Era aproape 3 dimineaţa şi totuşi cineva suna la uşa lui. Când deschise nu mare îi fu mirarea să dea tocmai peste Mădălina.
- Scuze că apar la ora asta, dar am fost la o prietenă şi...
- Eşti nebună? Ce cauţi pe străzi la ora asta? Ştii câţi oameni care îţi pot face rău sunt afară acum? Intră!
- Nu mi-e frică să merg pe stradă la nici o oră. Ce pot să păţesc?
- Sigur eşti nebună! Cum ce poţi păţi? Tu nu te uiţi la televizor?
- Hai nu mă mai dădăci atât. Dacă e să mi se întâmple ceva poate să se întâmple şi ziua în amiaza mare. Dormeai?
- Tu ce crezi? Că mă jucam tenis cu vecinul de vizavi?
- Atunci aşa se explică ţinuta ta. E foarte sexi.
Dragoş nici nu îşi dăduse seama că era complet dezbrăcat. Aşa obişnuia să doarmă şi fusese trezit prea brusc ca să realizeze că era gol. Fugi imediat în dormitor să se îmbrace. Când se întoarse o găsi pe Mădălina pe canapea aşteptându-l.
- Cred că îmi plăcea mai mult ţinuta de dinainte...râse fata.
Mădălina se ridică de pe canapea şi se îndreptă spre Dragoş. Se ridică pe vârfuri şi îl sărută. Dragoş simţi cum inima îi bate din ce în ce mai tare. O strânse în braţe pentru o secundă, apoi o îndepărtă.
- Ce vrei să-mi faci? Cred că îţi place să te joci cu mine. Acum eşti aici, acum dispari şi mai apari cine ştie când. Ce urmăreşti de fapt?
- Scuză-mă că te-am sărutat, dar pur şi simplu am simţit că vreau să te sărut. Nu cred că am făcut cine ştie ce mare lucru. Iar faptul că am dispărut în dimineaţa aia... doar m-am trezit dimineaţă speriată de faptul că am dormit cu un bărbat în acelaşi pat pentru prima dată în viaţa mea şi mai speriată de ceea ce s-ar fi putut întâmpla între noi. În plus părinţii mei nu ştiau unde sunt şi trebuia să mă duc acasă. Apoi mi-a fost ruşine de faptul că am fugit şi de aceea nu te-am mai sunat.
- Dar te-ai gândit vreo clipă că aş putea fi îngrijorat?
- Nu, chiar nu m-am gândit la asta. Am presupus că dacă eşti îngrijorat mă vei suna. Lucru pe care l-ai şi făcut până la urmă.
- Şi în concluzie ce e ceea ce îţi doreşti tu de la mine?
- Încă nu ştiu. Deocamdată îmi doresc să fim prieteni şi atât.
- Şi tu îi săruţi aşa pe toţi prietenii tăi?
- Nu. Doar pe tine!
- Să înţeleg că eu sunt un prieten mai special?râse Dragoş.
- Bineînţeles. Ce alt prieten mi-ar deschide uşa la ora asta fără nici o problemă, ba mai mult, dezbrăcat?
- Credeam că am trecut de faza asta...
- Am trecut, dar îmi place să te văd cu mutrişoara asta de copil care a făcut o prostioară şi îi este ruşine de mama lui.
- E târziu. Rămâi la mine noaptea asta?
- Mă primeşti?
- Dacă te întreb dacă rămâi înseamnă că te primesc.
- Atunci rămân. Şi propun să mergem direct la culcare pentru că probabil de dimineaţă tu trebuie să te duci la serviciu şi eu nu te-am lăsat să dormi.
- Promiţi că de dimineaţă când mă voi trezi vei fi aici?
- Da, promit.
- Atunci hai la culcare!
Dragoş adormi ţinând-o pe Mădălina în braţe. Îi era frică să nu o piardă din nou. O simţise oftând de mai multe ori până să adoarmă, dar nu o întrebase nimic. Ştia că atunci când va simţi că e cazul să îi explice tot ce se întâmpla o va face. Şi nu vroia să o forţeze să spună ceva ce nu vroia.
Dimineaţă când se trezi, Dragoş observă că Mădălina nu era în pat lângă el. Simţi că ia foc. Sări din pat şi se îndreptă fulgerător spre uşa de la intrare. Din bucătărie se auzi vocea celei pe care o căuta:
- Te-ai trezit? Eu tocmai îţi pregăteam micul-dejun.
- Bună dimineaţa!spuse Dragoş cu o voce stinsă.
- Ce? Te-ai speriat că iar am dispărut? M-am gândit că aşa vei păţi, zise Mădălina şi izbucni în râs.
Dragoş se repezi la ea, o luă în braţe şi o sărută apăsat.
- Să nu mai mă păcăleşti aşa! Chiar dacă nu îţi vine să crezi ceva în mine simte nevoia să te simtă aproape şi nu îmi place să mă amăgeşti.
- Stai liniştit că nu mai dispar. Acum stai jos şi mănâncă!
- Tu nu mănânci?
- Nu mi-e foame.
- Eu nu mănânc fără tine! Sau ţi-e frică să nu te îngraşi?
- A, nu. Doar că nu îmi e foame acum. O să mănânc mai târziu, după ce pleci tu.
- Rămâi aici?
- Dacă nu te deranjează...
- Te mai găsesc când mă întorc?
- Bineînţeles. Nu ţi-am zis că nu mai dispar?
- Bine. Sper să fie aşa.
Dragoş plecă liniştit la serviciu. În sfârşit simţea că are pentru ce să se ducă la muncă şi mai ales că are pentru ce să se grăbească să se întoarcă.
Seara, când se întoarse vecinele îl aşteptau ca de obicei în faţa blocului.
- Ce faci, băiete?
- Sărut-mâna! Ce să fac? De la serviciu.
- Şi nouă nu vroiai să ne spui de prietena ta? Aşa fată bună... A făcut şi piaţa, cred că te aşteaptă şi cu mâncare caldă, iar tu o ţii ascunsă?
- Aaa...nu o ţin ascunsă. Doar că nu vroiam să vă spun nimic până nu eram sigur de ea.
- Lasă că e fată bună. Cam micuţă, dar foarte gospodină. De azi-dimineaţă trebăluieşte prin casă. Hai du-te mai repede că se răceşte mâncarea.
- Am plecat! Sărut-mâna!
.....VA URMA.....