part 4: o poveste scrisa de mine

Când deschise uşa apartamentului îl lovi un miros minunat de mâncare gătită. Mădălina chiar îi pregătise mâncare. Intră în bucătărie şi o văzu pe fată cu un şorţ mare, al lui, pe care îl găsise pe acolo, amestecând de zor într-o cratiţă.
- Ce faci, scumpete?
- Te aşteptam, zise Mădălina şi veni să îl sărute.
- Ţi-era dor de mine?
Dragoş o ridică în braţe şi o învârti în aer. O sărută de câteva ori şi o aşeză pe un scaun.
- Ce ţi-a venit să vorbeşti cu vecinele mele?
- M-au luat la întrebări. La cine am venit şi ce fac aici şi le-am spus. Nu vroiam să creadă cine ştie ce.
- N-are nimic, stai liniştită că eu m-am obişnuit cu ele. Sunt doar bătrâne şi pentru că nu au ce face au devenit foarte curioase. Dar ce ai păţit? Pari foarte obosită.
- A, nu! Nu sunt obosită, doar mă ustură ochii de la aburi.
- Atunci lasă-mă pe mine să termin ce ai tu pe aragaz şi du-te la televizor.
- Nu mai trebuie să fac nimic. Mai las 5 minute pe foc şi sting. Dacă vrei neapărat să faci ceva poţi să aşezi masa ca să putem mânca.
În timp ce Dragoş aşeza farfuriile telefonul începu să sune.
- Alo! Bună Marius!
- ...
- Ştii, acum am puţină treabă şi ...
- Cheamă-l aici, e destulă mâncare pentru toţi şi în plus nu vreau să nu poţi face ceea ce vrei din cauza mea,se auzi vocea Mădălinei din bucătărie.
- Ştii ceva Marius? Hai vino la mine, dar să nu întârzii pentru că noi ne pregăteam să mâncăm.
- ...
- Te aşteptăm, pa!
Dragoş se întoarse în bucătărie şi mai scoase o farfurie şi tacâmuri pentru încă o persoană.
- Cine vine? întrebă Mădălina.
- Prietenul meu cel mai bun, Marius.
- Şi de ce nu vroiai să îl chemi? Ţi-era frică să nu mă port urât cu el?
- Eee...cum să cred aşa ceva. Doar că nu vroiam să te deranjeze prezenţa lui aici.
- Cum să mă deranjeze prezenţa lui? Doar e prietenul tău. Şi du-te şi deschide uşa, nu auzi că sună?
- Chiar nu auzisem. Probabil că el e. Stă la două blocuri de mine aşa că ajunge repede.
Deschise uşa şi îl văzu pe Marius cu un buchet de trandafiri în mână.
- Ce e cu astea?
- În primul rând, salut. Şi stai liniştit că nu sunt pentru tine ci pentru domnişoara. Aşa e frumos când te duci în vizită.
- Ce ai, mă? Ai înnebunit? De când eşti aşa cavaler?
- Dintotdeauna, doar că nu ai ştiut tu până acum.
- Bună, zise Mădălina, în timp ce ieşea din bucătărie.
- Bună ziua! Eu sunt Marius, iar astea sunt pentru tine.
- Mulţumesc foarte mult, eşti foarte drăguţ. Eu sunt Mădălina.
- Îmi pare bine.
- Şi mie la fel. Dar intră, nu mai sta în uşă.
- Mulţumesc, zise Marius şi intră în casă.
Dragoş rămăsese înmărmurit în faţa uşii încă deschise. De când se purta aşa frumos prietenul lui şi de unde ştiuse dinainte că Mădălina este acolo, doar el nu spusese nimic. Într-un final închise uşa şi intră în sufragerie. Marius stătea pe canapea în timp ce fata încerca să pună un dvd cu muzică.
- Marius, poţi să-mi explici şi mie de unde ştiai că Mădălina este aici? Şi nu îmi spune că în cele 5 minute pe care le-ai făcut până aici ai avut timp să cumperi şi flori, pentru că nu te cred.
- De asta eşti aşa nedumerit? Stai că te lămuresc imediat. Am venit mai devreme pe la tine, dar nu am reuşit să trec de vecinele tale, care m-au anunţat că te însori, că fata respectivă e la tine şi să nu urc să vă deranjez.
- Gata cu vorbăria. Ai aflat ce vroiai să afli, acum să mâncăm, îi grăbi Mădălina.
După ce terminară de mâncat Mădălina se apucă să spele vasele în timp ce băieţii se uitau la televizor. La un moment dat fata apăru în uşa sufrageriei:
- Dragoş, eu mă duc până acasă să îmi iau nişte schimburi şi să vorbesc cu ai mei.
- Păi şi cum mai pleci apoi?
- Văd eu ce le spun, stai liniştit.
- Eşti sigură că vrei să pleci? Mi se pare că eşti cam palidă, nu vrei mai bine să te duc eu?
- Nu, nu! Lasă că mă descurc şi singură. O să iau un taxi. Nu vreau să vă deranjez. Staţi liniştiţi la televizor că eu mă întorc repede.
- Sigur? Tu ştii mai bine. Atunci te aştept.
- Da, sigur! Hai că v-am pupat. Pa-pa!
Nici nu apucă să iasă Mădălina bine pe uşă că Marius începu:
- Băi, de ce nu mi-ai spus că e aşa drăguţă? Te-ai scos cu gagica asta. E bună la casa omului, e frumoasă, face mâncare, face curăţenie, e tânără şi frumoasă, presupun că e şi bună la pat..
- Asta nu am de unde să ştiu, şi oricum nu crezi că nu e prea frumos din partea ta să discuţi despre aşa ceva?
- Ce face? Nu ştii? Păi de ce nu ştii?Ce ai păzit până acum?
- Hai, gata! Nu mai fii nesimţit. Ce am păzit sau nu e treaba mea. Nu vreau să o forţez să facă nimic, şi în plus e foarte mică.
- E mică? Altele la vârsta ei...
- Nu întrece măsura. Ce fac altele e treaba lor, la fel cum e treaba ei ce face ea. Şi nu e problema ta. Uită-te la televizor şi taci din gură!
- Dar...
- Am zis gata. Dacă vrei să discutăm despre altceva bine, dacă nu poţi să taci.
Marius fu nevoit să închidă gura. Deşi nu înţelegea de ce Dragoş reacţiona în felul acesta în ceea ce priveşte o fată, mai ales că Dragoş, ca şi el, avusese multe fete pe lângă el în decursul timpului.
Cei doi petrecură destul de mult timp în faţa televizorului până când, într-un sfârşit, Marius se hotărî să plece.
- Eu am plecat, spuse Marius. Te las să dormi. Dar Mădălina nu trebuia să se întoarcă până acum?
- Cred că trebuia să se întoarcă, dar după cum observi nu a venit. Aşa că n-am ce face decât să o aştept.
- Tu ştii mai bine ce e cu ea şi ce ai de gând să faci în continuare. Am plecat, noapte bună!
- Noapte bună, răspunse Dragoş.
Rămas singur în apartament, Dragoş începu să îşi facă probleme în legătură cu ceea ce ar fi putut să păţească fata.
"Era cam palidă când a plecat. Dacă i s-a făcut rău? Sau dacă a păţit ceva singură pe străzi noaptea? Nu trebuia să o las să plece singură."
Dragoş adormi cu greu din cauza gândurilor care nu îi dădeau pace. Era îngrijorat pentru Mădălina, dar nu vroia să o sune pentru că ştia că părinţii ei sunt foarte exigenţi cu ea şi nu vroia ca fata să aibă probleme din cauza lui. Probabil că atunci când se va trezi fata va fi lângă el. Şi din această cauza nu încuie uşa.
......VA URMA......

part 3: o poveste scrisa de mine

Dragoş ridică receptorul şi formă un număr.
- Alo! Hai la mine.
- ...
- Te aştept. Să nu întârzii mai mult de 15 minute. Pa.
Închise telefonul şi se îndreptă spre baie. Se dezbrăcă şi intră la duş. Gândurile îi zburau prin minte fără nici un sens. Nu înţelegea ce se întâmpla cu el. De ce nu se putea abţine să nu se gândească la Mădălina?
Când ieşi din baie Marius îl aştepta pe canapea.
- Au...m-ai speriat.
- Uşa era deschisă. Obişnuieşti să faci baie cu uşa deschisă? Poate intra oricine.
- Aşa e! Nu mi-am dat seama. Şi nu e prima dată când păţesc aşa.
- Nu? Cine a mai intrat aşa?
- E o poveste lungă. O să-ţi spun dar mai întâi să mă îmbrac şi să aduc câte o bere.
- Lasă că aduc eu berea, tu schimbă-te şi povesteşte-mi că sunt tare curios.
Dragoş îi povesti ce i se întâmplase cu Mădălina, cum îl sunase în toiul nopţii, cum o cunoscuse apoi când intrase în casă pe nepregătite, cum dormise cu el şi de dimineaţă dispăruse.
- Băi, prietene, e clar! E dusă! O fi vreo nebună care avea chef de cine ştie ce şi tu nu ai dat nici un semn...
- Ce-ai păţit? Cred că tu eşti nebun. N-auzi că are 18 ani?
- Eee... atunci explică-mi tu.
- Ce ştiu eu? Poate că se certase cu prietenul ei şi a vrut să se răzbune, sau poate părinţii ei nu o mai lasă să iasă. Mi-a spus că sunt mai exigenţi.
- Cine ştie? Părerea mea e să uiţi de existenţa ei. Dacă mai apare vreodată zici mersi, dacă nu...asta e! Dar cel mai probabil e că nu va mai apărea.

Dragoş se trezi dimineaţă mult mai devreme decât de obicei. Nu mai putea dormi şi decât să se foiască de pe o parte pe alta preferă să se dea jos din pat şi să-şi găsească o ocupaţie până pleca la serviciu. Bineînţeles că Mădălina tot se juca cu mintea lui aşa că se hotărî să mai aştepte puţin şi să o sune pe mobil. Se mai învârti câteva minute şi puse mâna pe telefon.
"Până la urmă ea m-a sunat în toiul nopţii, eu de ce să nu o sun la 6 dimineaţa?"
Destul de greu, dar până la urmă fata răspunse.
- Alo! Mădălina?
- ...
- Scuze că te deranjez la ora asta dar am fost îngrijorat că ai plecat aşa...
- ...
- Da? Bine. Atunci te aştept diseară la mine. Pa şi încă o dată scuze pentru deranj.
Dragoş radia de fericire. Îi plăcea foarte mult Mădălina, chiar dacă nu îşi dădea seama foarte bine de ce. Plecă fericit spre serviciu şi aşa fu toată ziua. Toată lumea îl întreba de ce e aşa fericit, dar nu spuse nimănui absolut nimic despre noua lui cunoştinţă. Nu vroia să se bucure încă de ceva de care nu era foarte sigur.
Plecă mai devreme ca de obicei de la serviciu pentru că îi era frică să nu cumva să o lase pe fată să aştepte. Odată ajuns acasă îşi făcu un duş extraordinar de rapid, se aranjă puţin, se parfumă, se îmbrăcă şi se aşeză pe canapea în aşteptarea fetei. Şi stătu mai bine de 3 ore în acelaşi loc. Într-un final soneria sună. Dintr-un salt Dragoş era deja la uşă şi deschise.
- Nu mai veneai o dată?
- De când eşti aşa nerăbdător să mă vezi? Se auzi vocea lui Marius din bezna de pe scară.
- Tu ce cauţi aici?
- Scuze de deranj. Nu ştiam că aştepţi pe cineva. Hai că plec atunci...
- Scuză-mă! Intră în casă. O aşteptam pe Mădălina, dar se pare că nu mai vine. Cred că iar m-a păcălit.
- N-am ştiut că ai vorbit cu ea!
- Am sunat-o eu azi dimineaţă şi a zis că trece în seara asta pe la mine. Dar până acum nu a apărut.
- Eu venisem să ne uităm la meci, dar cred că mai bine plec.
- Nu pleca! Mai bine stai să ne uităm la meci, şi dacă apare te faci şi tu că ai treabă şi dispari.
- Bine, dacă nu te deranjez rămân.
Când se termină meciul era deja ora 23 şi nici gând să apară Mădălina.
- Eu am plecat, te-am pupat...
- Hmm... Mădălina nu a mai apărut. E clar că m-a minţit. Trebuia să mă aştept.
- Asta e! Altă dată să-ţi fie învăţătură de minte să mai crezi ce zic fetele când sunt prinse cu mâţa-n sac.
- Chiar ai dreptate.
- Te-am lăsat. Noapte bună.
- Noapte bună!
Imediat ce Marius plecă Dragoş se şi băgă în pat. Vroia să adoarmă mai repede ca să nu mai aibă timp să se gândească la Mădălina. Şi din fericire pentru el chiar reuşi. Imediat ce puse capul pe pernă îl şi luă somnul.
Dragoş se trezi speriat. Cineva suna la uşă. Se dădu jos din pat şi se îndreptă spre uşă. Când trecu pe lângă sufragerie aprinse lumina şi se uită la ceas. Era aproape 3 dimineaţa şi totuşi cineva suna la uşa lui. Când deschise nu mare îi fu mirarea să dea tocmai peste Mădălina.
- Scuze că apar la ora asta, dar am fost la o prietenă şi...
- Eşti nebună? Ce cauţi pe străzi la ora asta? Ştii câţi oameni care îţi pot face rău sunt afară acum? Intră!
- Nu mi-e frică să merg pe stradă la nici o oră. Ce pot să păţesc?
- Sigur eşti nebună! Cum ce poţi păţi? Tu nu te uiţi la televizor?
- Hai nu mă mai dădăci atât. Dacă e să mi se întâmple ceva poate să se întâmple şi ziua în amiaza mare. Dormeai?
- Tu ce crezi? Că mă jucam tenis cu vecinul de vizavi?
- Atunci aşa se explică ţinuta ta. E foarte sexi.
Dragoş nici nu îşi dăduse seama că era complet dezbrăcat. Aşa obişnuia să doarmă şi fusese trezit prea brusc ca să realizeze că era gol. Fugi imediat în dormitor să se îmbrace. Când se întoarse o găsi pe Mădălina pe canapea aşteptându-l.
- Cred că îmi plăcea mai mult ţinuta de dinainte...râse fata.
Mădălina se ridică de pe canapea şi se îndreptă spre Dragoş. Se ridică pe vârfuri şi îl sărută. Dragoş simţi cum inima îi bate din ce în ce mai tare. O strânse în braţe pentru o secundă, apoi o îndepărtă.
- Ce vrei să-mi faci? Cred că îţi place să te joci cu mine. Acum eşti aici, acum dispari şi mai apari cine ştie când. Ce urmăreşti de fapt?
- Scuză-mă că te-am sărutat, dar pur şi simplu am simţit că vreau să te sărut. Nu cred că am făcut cine ştie ce mare lucru. Iar faptul că am dispărut în dimineaţa aia... doar m-am trezit dimineaţă speriată de faptul că am dormit cu un bărbat în acelaşi pat pentru prima dată în viaţa mea şi mai speriată de ceea ce s-ar fi putut întâmpla între noi. În plus părinţii mei nu ştiau unde sunt şi trebuia să mă duc acasă. Apoi mi-a fost ruşine de faptul că am fugit şi de aceea nu te-am mai sunat.
- Dar te-ai gândit vreo clipă că aş putea fi îngrijorat?
- Nu, chiar nu m-am gândit la asta. Am presupus că dacă eşti îngrijorat mă vei suna. Lucru pe care l-ai şi făcut până la urmă.
- Şi în concluzie ce e ceea ce îţi doreşti tu de la mine?
- Încă nu ştiu. Deocamdată îmi doresc să fim prieteni şi atât.
- Şi tu îi săruţi aşa pe toţi prietenii tăi?
- Nu. Doar pe tine!
- Să înţeleg că eu sunt un prieten mai special?râse Dragoş.
- Bineînţeles. Ce alt prieten mi-ar deschide uşa la ora asta fără nici o problemă, ba mai mult, dezbrăcat?
- Credeam că am trecut de faza asta...
- Am trecut, dar îmi place să te văd cu mutrişoara asta de copil care a făcut o prostioară şi îi este ruşine de mama lui.
- E târziu. Rămâi la mine noaptea asta?
- Mă primeşti?
- Dacă te întreb dacă rămâi înseamnă că te primesc.
- Atunci rămân. Şi propun să mergem direct la culcare pentru că probabil de dimineaţă tu trebuie să te duci la serviciu şi eu nu te-am lăsat să dormi.
- Promiţi că de dimineaţă când mă voi trezi vei fi aici?
- Da, promit.
- Atunci hai la culcare!
Dragoş adormi ţinând-o pe Mădălina în braţe. Îi era frică să nu o piardă din nou. O simţise oftând de mai multe ori până să adoarmă, dar nu o întrebase nimic. Ştia că atunci când va simţi că e cazul să îi explice tot ce se întâmpla o va face. Şi nu vroia să o forţeze să spună ceva ce nu vroia.
Dimineaţă când se trezi, Dragoş observă că Mădălina nu era în pat lângă el. Simţi că ia foc. Sări din pat şi se îndreptă fulgerător spre uşa de la intrare. Din bucătărie se auzi vocea celei pe care o căuta:
- Te-ai trezit? Eu tocmai îţi pregăteam micul-dejun.
- Bună dimineaţa!spuse Dragoş cu o voce stinsă.
- Ce? Te-ai speriat că iar am dispărut? M-am gândit că aşa vei păţi, zise Mădălina şi izbucni în râs.
Dragoş se repezi la ea, o luă în braţe şi o sărută apăsat.
- Să nu mai mă păcăleşti aşa! Chiar dacă nu îţi vine să crezi ceva în mine simte nevoia să te simtă aproape şi nu îmi place să mă amăgeşti.
- Stai liniştit că nu mai dispar. Acum stai jos şi mănâncă!
- Tu nu mănânci?
- Nu mi-e foame.
- Eu nu mănânc fără tine! Sau ţi-e frică să nu te îngraşi?
- A, nu. Doar că nu îmi e foame acum. O să mănânc mai târziu, după ce pleci tu.
- Rămâi aici?
- Dacă nu te deranjează...
- Te mai găsesc când mă întorc?
- Bineînţeles. Nu ţi-am zis că nu mai dispar?
- Bine. Sper să fie aşa.
Dragoş plecă liniştit la serviciu. În sfârşit simţea că are pentru ce să se ducă la muncă şi mai ales că are pentru ce să se grăbească să se întoarcă.
Seara, când se întoarse vecinele îl aşteptau ca de obicei în faţa blocului.
- Ce faci, băiete?
- Sărut-mâna! Ce să fac? De la serviciu.
- Şi nouă nu vroiai să ne spui de prietena ta? Aşa fată bună... A făcut şi piaţa, cred că te aşteaptă şi cu mâncare caldă, iar tu o ţii ascunsă?
- Aaa...nu o ţin ascunsă. Doar că nu vroiam să vă spun nimic până nu eram sigur de ea.
- Lasă că e fată bună. Cam micuţă, dar foarte gospodină. De azi-dimineaţă trebăluieşte prin casă. Hai du-te mai repede că se răceşte mâncarea.
- Am plecat! Sărut-mâna!
.....VA URMA.....