inima copiilor

luni, 11 august 2008

part 5...o poveste scrisa de mine

De dimineaţă se trezi cu o singură grijă în gând . O căută pe Mădălina prin casă, verifică dacă uşa e în regulă, sau dacă a umblat cineva la ea, însă nici urmă de Mădălina. Îşi verifică telefoanele şi găsi un mesaj pe telefonul fix:
"Sunt Mădălina! Stai liniştit pentru că sunt bine. Nu ştiu când ajung pentru că mă cert cu ai mei. Lasă uşa descuiată poate vin mai târziu. Te pup dulce de tot. Pa-pa."
Dragoş îşi dădu seama că Mădălina sunase când el se uita la televizor împreună cu Marius şi nu auzise când sunase telefonul. Dar de ce nu sunase pe mobil? Şi de ce nu venise până dimineaţă? Oare cât mai aveau să continue dispariţiile ei?
Dragoş plecă la serviciu fără nici o tragere de inimă. Nu avea chef de nimic şi se simţea foarte obosit. Nu dormise deloc bine şi acum îl dureau toate oasele.
Când se întoarse acasă le întrebă pe vecinele care erau în faţa blocului dacă au văzut-o cumva pe Mădălina prin zonă. Bineînţeles că această întrebare dădu naştere multor întrebări din partea vecinelor de bloc.
"Ce s-a întâmplat? V-aţi certat? A plecat ea singură, fără să spună? De ce? Cum? Când?".
Lui Dragoş îi păru rău că a deschis subiectul şi încercă să le închidă gura cum putu mai bine, fără să le supere şi fără să le dea prea multe detalii despre ce se întâmplă de fapt în viaţa lui.
Urcă scările repede în speranţa că poate va găsi un apel de la fată pe telefonul fix. Însă speranţele lui nu se îndepliniră şi, deşi fu foarte dezamăgit, îşi dădu seama că Mădălina este expertă în dispariţii şi că acum nu are altceva de făcut decât să aştepte ca fata să îi dea un semn.
Mâncă ceva la repezeală, făcu un duş şi se aşeză să se odihnească puţin pe canapea. Deşi nu îşi dădea seama de fapt vroia să fie sigur că în cazul în care fata apare în sfârşit el o va auzi la uşă. Adormi imediat şi spre surprinderea lui se mai trezi abia dimineaţă. Şi nici de această dată nici un semn de la Mădălina. Nici un telefon sau măcar un mesaj. Orice l-ar fi făcut fericit. Deşi nu mai era tocmai un copil se simţea mai rău ca un puşti la prima iubire, atunci când simte că fata pe care o iubeşte nu îi dă atenţie. Bineînţeles că toată vina o dădea pe părinţii Mădălinei. Probabil că o pedepsiseră pentru că lipsise de acasă şi de aceea ea nu mai dădea nici un semn de viaţă.
În acelaşi ritm mai trecură câteva zile, Dragoş făcuse cearcăne, dar nu din cauza insomniilor, ci din cauză că dormea prea mult. Îşi pierduse aproape orice speranţă când, într-un final Mădălina apăru la uşă.
- Ce s-a ....
Mădălina nu îl lăsă să spună nimic. Îl sărută şi apoi îl trase după ea în dormitor. Dragoş nu înţelegea ce i se întâmplă, dar nu îndrăznea să scoată nici un cuvânt de frică să nu strice tot. Mădălina îl săruta cum nimeni nu o mai făcuse niciodată. Dragoş se hotărî să îi ofere Mădălinei cea mai frumoasă noapte pe care şi-o putea dori.
O cuprinse în braţe şi o strânse cu putere. Se sărutau continuu, mâinile lui alunecau încet pe spatele ei. O strânse mai tare în braţe, ea începu să-i desfacă nasturii cămăşii. Una câte una, hainele lui cădeau pe duşumea. Dragoş o luă în braţe şi o aşeză în pat. Cu grijă, şi sărutând-o mereu, Dragoş o dezbrăcă. Fata i se oferi cu toată dragostea, dar scoase un mic ţipat. Băiatul îşi dădu seama, dar nu zise nimic şi se purtă cu şi mai multă atenţie cu Mădălina.
Dragoş se ridică şi se duse în baie. Nu ştia exact ce ar trebui să îi zică fetei. De ce făcuse ea aşa ceva, mai ales că fusese prima dată pentru ea. Ieşi din baie hotărât să îi ceara o explicaţie cât de cât rezonabilă, dar o auzi pe Mădălina suspinând. Îşi dădu seama imediat că fata plânge, chiar dacă ea încerca să se prefacă adormită. Se culcă în pat lângă Mădălina. Câteva clipe nu zise nimic. Era atât de linişte că aproape că îi putea auzi inima fetei bătând. Dragoş se apropie de Mădălina şi o luă în braţe. Fata suspină, nu se aştepta ca el sa o atingă, credea ca va adormi imediat ce se băgase în pat. Bărbatul o trase în aşa fel încât ea trebui sa se întoarcă spre el.
- De ce nu mi-ai spus? întrebă Dragoş cu o voce atât de calmă că abia putea fi percepută.
- Ce mai contează acum?
- De ce încerci sa te fereşti de mine? Nu am vrut să îţi fac nimic împotriva dorinţei tale, şi oricum tu ai venit hotărâtă. Vreau doar să ştiu de ce, pentru că simţi ceva deosebit, sau e încă un joc de-al tău, un joc pe care eu nu îl înţeleg, la fel cum nu înţeleg multe lucruri legate de tine.
- A fost dorinţa mea, şi a fost ceva de moment, răspunse fata. Nu a fost ceva premeditat, nu mi-am dorit să te atrag în nici un joc, şi nici nu cred că aveam cum având în vedere că nu am mai făcut aşa ceva niciodată, habar nu am avut ce fac. Oricum, asta nu te obligă la nimic.
Dragoş se aprinse instantaneu. Dintr-o mişcare era jos din pat şi aprinse lumina.
- Mădălina, tu chiar nu poţi să înţelegi că nu mai pot să stau fără tine? Simt că o iau razna când tu dispari si nu mai dai nici un semn de viaţă. Spune-mi tu ce să cred? Cum să fac să nu înnebunesc de câte ori tu te joci cu mine. Dispari, mă laşi să te caut, să aştept, să disper, şi apoi te întorci ca şi cum ai fii plecat de 5 minute. Înţelege-mă, chiar nu mai pot. Înţelege că te iubesc.
Ultimele cuvinte ale lui Dragoş răsunară atât de tare in cameră, că nici Dragoş nici Mădălina nu se mişcară câteva secunde. Mădălina se dădu jos din pat, dar spre deosebire de Dragoş ea era calmă, de abia se mişca, parcă timpul avea de gând să se oprească doar pentru a o aştepta pe ea sa se mişte. Îl luă în braţe şi îi şopti:
- Şi eu te iubesc, şi nu am nici cea mai mica intenţie să te fac să suferi, sau să mă joc cu tine.